Infrastructuri durabile de transport

Masterul “Infrastructuri durabile de transport” furnizează un mediu de învățare de înaltă calitate, pentru ca studenții să obțină cunoștințe fundamentale și de specialitate în domeniul ingineriei infrastructurii de transport în timp ce își dezvoltă abilitățile în gândirea critică, comunicare, învățare și conducere. La nivelul programului de studiu sunt oferite oportunități pentru studenți de a desfășura activități de cercetare fundamentală și aplicată, care contribuie la dezvoltarea societății prin avansarea principiilor și practicilor de inginerie durabilă. Programul de studii universitare de master „Infrastructura durabilă de transport” va oferi, de asemenea, o experiență de bază, valoroasă, pentru cei care doresc să intervina în gestionarea infrastructurii de transport sau să urmeze o carieră în cercetare.