Mesajul absolvenților


“Eu am ajuns la această facultate din greșeală, dar această greșeală, din fericire pentru mine s-a dovedit cea mai bună alegere și pot spune că mă regăsesc aici, și vă spun sincer că voi fi un bun inginer”


“Am ales această facultare, deoarece nu am imaginația unui arhitect, dar totuși vreau să fac lucruri durabile, de care să beneficieze cât mai multe persoane. Mai mult, această decizie a fost luată încă din clasa a VIII-a, când am ajutat într-o mică măsură la proiectarea gării din Timișoara. Este un domeniu vast, frumos, din care înveți lucruri noi cu fiecare proiect. A fost o decizie asumată și niciodată nu m-aș vedea făcând altceva. Această alegere este și pentru părinții mei, pe care vreau să îi fac mândri. Iubesc ingineria și tot ce ține de Infrastructură!”


“De mic copil m-au impresionat căile ferate. Visul meu era să devin călător de tren! Acum, visul meu este să ajut la îmbunătățirea infrastructurii căilor ferate din România”


“Unul din motivele penntru care am ales această facultate este pentru că meseria de inginer CFDP părea în momentul în care am ales, o meserie în care este nevoie de responsabilitate, dar și de seriozitate.În momentul acesta sunt convins de acest lucru și sunt sigur că voi avea parte de multă satisfacție în acest domeniu.”


“Am ales această facultate pentru că meseria de inginer este o meserie frumoasă , interesantă iar fiecare proiect te solicită diferit. Doresc ca peste ani să trec peste un pod  sau un drum și să spun că eu l-am proiectat sau am ajutat la proiectarea lui.”


“Am ales să vin la această facultate din pură întâmplare, dar nu regret alegerea făcută, din contră, îmi place facultatea pe care am ales-o și asta se datorează colegilor, profesorilor și oamenilor pe care i-am cunoscut aici”


“Am ales această facultate deoarece, încă din timpul liceului am fost dornică de a studia și a avea o meserie activă, lipsită de monotonie și care să fie în strânsă legătură cu matematica și tot ce ține de partea tehnică. După părerea mea, am făcut cea mai bună alegere, și le sunt recunoscătoare persoanelor care m-au îndrumat să vin aici.”


“Motivul pentru care am ales această facultate, a fost și este în continuare faptul că am fost interesat și fascinat încă din clasele primare de construcții civile inițial, dar ulterior odată cu creșterea în vârstă am devenit curios pe baza construcțiilor de poduri și drumuri. Am ajuns la CFDP, nu îmi pare rău, din contră, a fost spre binele meu și sper să devin ceea ce mi-am propus.”
Mulțumesc CFDP!