Despre noi

Începutul învățământului tehnic superior în țara noastră este legat de domnia domnitorului Barbu Știrbei care la 1850 elaborează un plan de organizare a învățământului ingineresc. În baza acestui plan, in ianuarie 1851 se deschide Școala de Poduri si Șosele, căreia îi este conferit titlul de Facultate, fiind complet independentă în raport cu învățământul gimnazial.

Școala de Poduri și Șosele a fost organizată pe trei secțiuni: poduri și șosele; topografie și arhitectură, având profesori între alții pe Alexandru Orascu, Alexe Marin, Achille August. Este de remarcat faptul că în această perioadă în Țara Românească, la solicitarea guvernului, este trimis din partea guvernului francez, inginerul Leon Luis Chretien Lalanne, cu sarcina de a sprijini organizarea Direcției Centrale a Lucrărilor Publice. In paralel cu activitatea de la Ministerul Lucrărilor Publice, inginerul Leon Lalanne se implică activ in organizarea Școlii de Poduri și Șosele care funcționa în Colegiul Sfântul Sava din București.

În evoluția învățământului superior tehnic din țara noastră, anul 1881 reprezintă un moment important sub aspectul reorganizării pe baze moderne a vechii Școli. În acest sens trebuie subliniat contribuția directă a inginerului Gheorghe Duca, care ocupă funcția de director. Sub conducerea sa școala capătă denumirea de Școala Națională de Poduri și Șosele. Prin eforturile corpului profesoral din acel timp, planul de învățământ al școlii este îmbogățit cu discipline de specialitate inginerească: mecanică, drumuri, poduri, drumuri de fier, hidraulică, etc.

Printre profesorii care au predat la Școala Națională de Poduri și Șosele trebuie menționată personalitatea inginerului Anghel Saligny, care în perioada sfârșitului de secol se remarcă prin realizarea unor lucrări inginerești de excepție pentru acel timp: Podul de la Cernavodă, cel mai lung pod metalic din Europa continentala în acel moment 1895, Silozurile din portul Constanța, bazine pentru exportul petrolului şi alte lucrări portuare. Pentru realizarea acestor lucrări inginerul Anghel Saligny a apelat la absolvenți ai Școlii Naționale de Poduri și Șosele, care au probat cu această ocazie calitatea pregătirii inginerești care se realiza in România.

Dezvoltarea economică a țării noastre în primele decenii ale secolului XX a necesitat dezvoltarea învățământului superior prin adăugarea unor specializări noi în pregătirea studenților. În acest mod în anul 1920 ia ființă Școala Politehnică din București prin transformarea și completarea vechii Școli Naționale de Poduri și Șosele. În cadrul acestei noi unități de învățământ pregătirea inginerilor constructori se realizează în 4 secțiuni, din care una era cea de construcții.

După cel de-al II-lea război mondial, începe un proces îndelungat de modificări ale unităților de învățământ superior de Construcții și Arhitectură, astfel încât în anul 1959 învățământul superior de construcții era organizat sub denumirea de Institutul de Construcții București. In cadrul acestuia funcționa Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri cu două secții: „Căi Ferate, Drumuri și Poduri” si „Geodezie”. După 1993 Institutul de Construcții București devine Universitatea Tehnică de Construcții București cu 7 facultăți, una din acestea fiind Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri.

Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București s-a angajat în formarea profesională a tinerilor care optează pentru aceasta și transformarea lor în ingineri de elită. La acest lucru contribuie deopotrivă prestigiul dobândit de-a lungul existenței sale, profesorii foarte bine pregătiți și devotați muncii lor, dar și standardele ridicate la care numai cei foarte bine pregătiți se încumetă să năzuiască.

Cadrul prietenos, cursurile atrăgătoare, sălile moderne de studiu și facilitățile puse la dispoziția studenților fac din această facultate o mândrie pentru proaspătul absolvent.

În prezent Facultatea reuneşte 800 de studenţi şi 46 de profesori. Activitatea Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri se desfăşoară sub autoritatea academică a Consiliului Facultăţii format din 16 membri, din care 10 cadre didactice, 4 studenţi și 2 invitați permanenți.